Japonia a marcat golul de 2-1 cu Spania, care a trimis Germania acasă, după o fază care a fost „salvată” de VAR.
Echipa națională a Japoniei le-a pus probleme serioase spaniolilor, în meciul din etapa a treia a fazei grupelor Cupei Mondiale din 2022.
Asiaticii s-au văzut conduși la pauză, însă au revenit în debutul reprizei a doua, apoi imediat au preluat conducerea, grație golului marcat de Tanaka. Reușita acestuia a fost „salvată” de VAR, după ce arbitrul asistent îi transmisese centralului să anuleze golul, deoarece mingea ar fi părăsit suprafața de joc.
Japonia a făcut un nou meci foarte bun la Cupa Mondială, reușind să îi pună probleme serioase Spaniei. După ce ibericii au condus la pauză și lucrurile păreau așezate, asiaticii au dat peste cap toate așteptările în debutul reprizei a doua.
Doan a restabilit egalitatea în minutul 48, iar în minutul 53 Japonia a marcat din nou.
Mingea trimisă cu genunchiul în poartă de Tanaka părea că a depășit linia de tușă, iar arbitrul asistent i-a spus arbitrului de centru să anuleze golul. Din camera VAR i s-a transmis, însă, că faza trebuie analizată. În cele din urmă, reușita a fost validată, după ce s-a demonstrat că mingea nu trecuse de linie cu toată circumferința, așa cum susține regulamentul.
Japonia: Gonda – Itakura, Yoshida, Taniguchi – Ito, Morita, Tanaka, Nagatomo – Kamada, Maeda, Kubo Rezerve: Asano, Doan, Endo, W. Ito, Kawashima, Machino, Minamino, Mitoma, Sakai, Schmidt, Shibasaki, Soma, Tomiyasu, Ueada, Yamane Selecționer: Hajime Moriyasu
Spania: Unai Simon – Azpilicueta, Rodri, Pau Torres, Balde – Gavi, Busquets, Pedri – N. Williams, Morata, Olmo Rezerve: Alba, Asensio, Carvajal, Fati, E. Garcia, Guillamon, Koke, Laporte, Pino, Raya, R. Sanchez, Sarabia, Soler, F. Torres Selecționer: Luis Enrique
Stadion: Khalifa International, Ar-Rayyan Arbitru: Victor Gomes / Asistenți: Zakhele Siwela și Souro Phatsoane
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER